Viata

Tacerea e apasatoare in aceasta dimineata
Singuratica si morbid de frumoasa isi termina ceaiul
Odata cu trecerea timpului pe chipul ei bland.
Se aud niste pasi pe coridorul blocului,
Ea tresare, crezand ca se indreapta spre camera ei...
Dar nu e nimeni pe holul pustiu si intunecat al blocului,
A fost doar o iluzie.
Desi timpul trecea pe langa ea,
S-a hotarat sa faca o plimbare prin gandurile ei,
Vrand sa afle cum sa incetineasca timpul,
Cum sa-l opreasca.
Sa nu-si mai bea ceaiul de dimineata,
Sa doarma,
Sa viseze,
Sa faca timpul doar al ei...
Sa dispara din tacerea apasatoare a diminetii.
Apoi, a realizat ca timpul defapt statea pe loc,
Se uita la ea cum sta cu ochii inchisi
Si cum tacerea ii lasa riduri adanci, triste pe fata.
Din acel moment...nu s-a mai trezit,
A ramas cu gandul plecat la timpul ce trecea pe langa ea,
Pana ce a trecut si ea odata cu timpul.

Vis posedant

Departe ajung sa stau de lumea ce ma-nconjoara
Arunc priviri sceptice in jur, ca un sacal infometat
Lumea ajunge doar un strop de praf in fata mea
Iar eu doar o ignor privind-o in gol.

Prind curaj si ma apropii de o fiinta,
Moarta,
Avand pe fata o expresie vie
Infatisand aceeasi privire...
De parca m-ar sfasia privindu-ma in gol.
Ajung din ce in ce mai aproape de ea,
Incerc sa-i vorbesc, dar...nu pot!
Cuvintele nu ies, respiratia si bataile inimii nu mi le mai simt
Ajung sa fiu la fel de moarta ca ea
Cu privirea-n gol, spasmotica
Reusesc s-o intreb: Ce esti? Cine esti?!

Atunci, realizand ca e doar o oglinda,
Care repeta tot ce spun...
Ajung sa fiu propria-mi sclava a mintii.

Stand si vorbind cu mine, despre mine
Am realizat ca pot sa ma schimb...
Desi n-am reusit,
Am ajuns sa ma uit cu aceeasi privire,
Dar tot pierduta-n lumea mea.