Tablou pictat in ploaie

Ploua...
Ploua nu numai in natura, cat si in sufletul meu
Sunt confuza, disperata...
Incerc sa dau totul uitarii, dar nu pot.

Ma trezesc in fiecare dimineata cu acelas sentiment perfid care imi tulbura mintea,
Fug, ma ascund, uit, imi amintesc,
Dar ce?
Gandul asta ma omoara...
Gasesc o scapare, o usa, o speranta,
Dar mereu ma intorc in acelas loc cautand raspunsuri vide printre picaturile de ploaie impanzite in geam.
Aflu numai minciuni, dar totusi...
Gasesc nuanta de gri de care am nevoie pentru a completa in limbaj abstract tabloul ploii.

Am iesit...fug,
Pictez un iz comfuz de speranta pe umerii mei strapunsi de ploaie.
Citesc un afis vid pe ochii visatori ai unei fiinte ca totul e mort, speranta e vida...
Ca vom ajunge sa ne scurgem ca picaturile de ploaie pe asfalt...
Ajung sa desenez tristetea, cimitirul, moartea, plansetele, disperarea.
Dar oare...va exista ceva care sa ma scoata din lumea asta?
Sa-mi aduca un strop violet, galben sau mov.
Asta voi afla in timp...
Voi picta tabloul cu aceeasi nuanta de gri care am avuto pana acum.