Articol nefondat

Ma aflu pe un zid lipicios,
De ziare murdare...
Citesc aluzii perfide pe fiecare bucata.

Gasesc un articol sumbru
Ascuns printre foi,
Avand in el o amintire a unui copil,
Pierdut.

Vine ploaia,
Spala zidul odata cu ziarul nefondat,
Purtand aluziile acelui articol.

In prezent, ploaia are un gust sumbru, mat,
De prospetime vida, plina de smog gri,
Desenand pe trotuar amintirea copilului pierdut.

Strofe aparente

Privesc in sictir lumea ce ma inconjoara,
Astept sa vina ploaia...
Astept un semn,
Sa defineasca privirea mea prostut de vaga...

Ma aflu singura intr-un spatiu vid,
Sunt nelinistita, vreau sa scap...
Ma simt atacata de propria-mi lume,
Din spatele privirii mele reci si sceptice.

Mie frig..., vine iarna,
Astept picaturile lunecoase sa picteze un tablou abstract,
De gri mat.

Totul e vid, mort, rupt de lume
Rece..., ca sentimentul singuratatii,
Ce-mi nelinisteste aparenta sceptica de tablou abstract.

Pierdut

Un rau se scurge din-auntrul meu,
Din inima mea batanda zbuciumat
Astept in umbra si strig mereu,
Ca ma zbat...

Nu stiu de ce...
Nu stiu de unde?
Nu stiu cum am ajus aici?

Plang...
Imi simt inima batanda...
Sfasietoare imi rupe sufletul in doua
Cu doua picaturi...de roua...
Incerc sa te ating...
Pleci!

Ajung sa stau singura...
Cerul plange odata cu mine,
Simt o bataie de vant plapanda...
Ma mangaie...

Se intuneca...
Se face tarziu...
Amintirile imi ajung fior...
Iar eu mor.

Anotimpuri

Prin florile inghetate ce mi le vei da,
Asa iti vei exprima tu iubirea.
Prin lacrimi inghetate de dor
Tu iti vei arata durerea
Ma sperii, aduci inghetul in sufletul meu
Desi ai fost primit aici
Si ti-am daruit caldura mea
Dar tu, dragul meu inghet,
Ai vrut sa fie toamna
Ti-ai indeplinit dorinta
Imi e frig...

Vreau sa te aduc langa mine,
Sa-ti simt rasuflarea rece in parul meu,
Sa simt ca pot aduce putina caldura in sufletul tau arctic
Totul va fi bine,
Nu-ti fie frica,
Ce-ti dau eu este iubire
Iar aici...te vei simti ca acasa.

Sarcasm

Timpul trece pe langa mine
Ca si soaptele reci pe langa urechea ta
Amintirea devine sumbra
Noatea imi este iubirea
Ce asculta, admira...
Ajunge trista ca si mine
Ascultandu-mi visele ce trec prin mintea mea
Asa trece si timpul, vorbind despre tine la trecut.
Intr-un ceas intamplator, isi spune si el oful
"Iubito ai ajuns la fel de moarta ca si momentele ce au trecut pe langa tine"

Vreau sa plec,
Sa ma intorc in timp,
Sa fac ceea ce ar fi trebuit sa fac demult
Astept sa treaca clipele singuratatii in care ma aflu
Dar nu vor trece,
Ma si asteptam...
Mereu va fi asa, sa existe cineva caruia sa nu-i pese,
Sa fie cineva de care sa-si bata joc
De tine, sentimentele tale, viata ta!
Dar fara a face nimic,
Fara a misca un deget,
Te face sa te pierzi  in lumea ta
Sa-ti faci sperante fara rost,
Dar nu o sa vina vreodata, sa fie langa tine
Te lasa sa-ti strapungi inima singura cu sperante desarte.  

O zi normala

Se asterne dimineata pe meleaguri,
Anuntand in tril de pasari,
Ca a rasarit soarele.

Va fi o zi plina,
Momentul asteapta sa se insereze
Sa stie ca va pleca acasa...
Dar mai intai, cumparaturile zilnice...amintirile.
Asteptand sa vina dimineata,
Pentru ai veni fratele geaman.

Ajunge acasa, cu mainile batatorite de timp
Isi hraneste animalul de companie,
Se aseaza pe fotoliu si asteapta,
Se relaxeaza...
Pana ii vine iubita acasa,
Sa-i simta parfumul,
S-o tina in brate
S-o sufoce cu vorbe dulci si cu respiratia lui fierbinte.
Ea obosita, dupa o zi de munca,
Mai obositoare ca a lui.
Isi maseaza picioarele obosite,
Timp cei spune ca viata lui de zi cu zi, scopul, munca lui sunt rare dar pretioase.
Uitandu-se la el cu o privire calda...

El incercand sa-si dea seama despre ce vorbeste, dar nu...
Ofteaza, se intoarce spre camera in care se afla fotoliul,
Se aseaza, asculta muzica, isi face lucrurile zilnice.
Ea, isi face dus, se intide in pat si asteapta,fara prea multa putere
Urmatoarea zi.

Numele acelei fete se numeste Speranta.

Tablou pictat in ploaie

Ploua...
Ploua nu numai in natura, cat si in sufletul meu
Sunt confuza, disperata...
Incerc sa dau totul uitarii, dar nu pot.

Ma trezesc in fiecare dimineata cu acelas sentiment perfid care imi tulbura mintea,
Fug, ma ascund, uit, imi amintesc,
Dar ce?
Gandul asta ma omoara...
Gasesc o scapare, o usa, o speranta,
Dar mereu ma intorc in acelas loc cautand raspunsuri vide printre picaturile de ploaie impanzite in geam.
Aflu numai minciuni, dar totusi...
Gasesc nuanta de gri de care am nevoie pentru a completa in limbaj abstract tabloul ploii.

Am iesit...fug,
Pictez un iz comfuz de speranta pe umerii mei strapunsi de ploaie.
Citesc un afis vid pe ochii visatori ai unei fiinte ca totul e mort, speranta e vida...
Ca vom ajunge sa ne scurgem ca picaturile de ploaie pe asfalt...
Ajung sa desenez tristetea, cimitirul, moartea, plansetele, disperarea.
Dar oare...va exista ceva care sa ma scoata din lumea asta?
Sa-mi aduca un strop violet, galben sau mov.
Asta voi afla in timp...
Voi picta tabloul cu aceeasi nuanta de gri care am avuto pana acum.  

Viata

Tacerea e apasatoare in aceasta dimineata
Singuratica si morbid de frumoasa isi termina ceaiul
Odata cu trecerea timpului pe chipul ei bland.
Se aud niste pasi pe coridorul blocului,
Ea tresare, crezand ca se indreapta spre camera ei...
Dar nu e nimeni pe holul pustiu si intunecat al blocului,
A fost doar o iluzie.
Desi timpul trecea pe langa ea,
S-a hotarat sa faca o plimbare prin gandurile ei,
Vrand sa afle cum sa incetineasca timpul,
Cum sa-l opreasca.
Sa nu-si mai bea ceaiul de dimineata,
Sa doarma,
Sa viseze,
Sa faca timpul doar al ei...
Sa dispara din tacerea apasatoare a diminetii.
Apoi, a realizat ca timpul defapt statea pe loc,
Se uita la ea cum sta cu ochii inchisi
Si cum tacerea ii lasa riduri adanci, triste pe fata.
Din acel moment...nu s-a mai trezit,
A ramas cu gandul plecat la timpul ce trecea pe langa ea,
Pana ce a trecut si ea odata cu timpul.

Vis posedant

Departe ajung sa stau de lumea ce ma-nconjoara
Arunc priviri sceptice in jur, ca un sacal infometat
Lumea ajunge doar un strop de praf in fata mea
Iar eu doar o ignor privind-o in gol.

Prind curaj si ma apropii de o fiinta,
Moarta,
Avand pe fata o expresie vie
Infatisand aceeasi privire...
De parca m-ar sfasia privindu-ma in gol.
Ajung din ce in ce mai aproape de ea,
Incerc sa-i vorbesc, dar...nu pot!
Cuvintele nu ies, respiratia si bataile inimii nu mi le mai simt
Ajung sa fiu la fel de moarta ca ea
Cu privirea-n gol, spasmotica
Reusesc s-o intreb: Ce esti? Cine esti?!

Atunci, realizand ca e doar o oglinda,
Care repeta tot ce spun...
Ajung sa fiu propria-mi sclava a mintii.

Stand si vorbind cu mine, despre mine
Am realizat ca pot sa ma schimb...
Desi n-am reusit,
Am ajuns sa ma uit cu aceeasi privire,
Dar tot pierduta-n lumea mea.

Abis

Singur...
Ma plimb pe o strada pustie,
Aud niste pasi...ma intorc...

Singur...
Incep sa cred ca nimeni,
Nimeni nu va fi in jurul meu vreodata
Asta..., ma bucura,
Desi tot singur voi fi,
Inconjurat de oameni, spirite, umbre...

Singur, ce ma face sa fiu asa?
De ce nu ma pot schimba?
De ce cred ca singuratatea e una cu mine?...
Amanta mea perfecta, ideala...
Cu care merg la brat la aceasta ora a noptii,
Cu care imi bucur ziua singuratatii mele,
Cu care fac dragoste in noaptea mea cu mine...
Desi...tot singur sunt si asta ma bucura.